La 30 august, Diana și Dodi au zburat din Sardinia spre Paris. Diana intenționa să se întoarcă la Palatul Kensington în dimineața următoare, după ce va petrece o noapte la vila lui Dodi din Paris. În acea seară, Diana și Dodi au luat cina la restaurantul hotelului Ritz din Paris, aflat în proprietatea tatălui lui Dodi începând cu anul 1979. Spre finalul cinei, Dodi i-a spus șoferului să ducă mașina înapoi la vila sa, într-o încercare de a-i atrage pe fotografi. Henri Paul, gardă personală la hotelul Ritz urma să fie noul șofer. Acesta a fost de acord cu această însărcinare, deși băuse și luase și anti-depresive, care nu trebuie amestecate cu alcool.
În timp ce se deplasau prin oraș, erau urmăriți îndeaproape de paparazzi pe motociclete. Henri Paul a apăsat pedala de accelerație pentru a scăpa de presă. Când au ajuns la un tunel ce trecea pe sub Pont de l'Alma, șoferul conducea la o viteza estimată la 200 km/h, într-o zonă cu viteza restricționată la 50 km/h. Paul a pierdut controlul mașinii în momentul în care au intrat în tunel, iar Mercedesul a ricoșat într-un zid și s-a zdrobit literalmente de pilonii care susțineau partea superioară a tunelului. Diana, încă în viață, însă cu răni grave la nivelul pieptului, a fost dusă la spitalul Hôpital de la Salpêtrière, unde a avut un stop cardiac la câteva minute după ce a fost adusă. Chirurgii nu au reușit să o resusciteze, iar la ora 3 dimineața i-a fost stabilit decesul. Diana era în vârstă de 36 de ani.
Funeraliile Dianei au avut loc în Westminster Abbey, pe 6 septembrie 1997. În prezent ,în vârstă de 32 de ani, prinţul Harry a dezvăluit într-un interviu publicat în cotidianul britanic The Telegraph, că a încercat timp de foarte mulţi ani să uite ceea ce a simţit atunci când a aflat, la vârsta de 12 ani, că mama lui a murit într-un accident de automobil, pe 31 august 1997, la Paris. "Felul meu de a face faţă acelei situaţii a fost să practic «politica struţului», să refuz să mă gândesc la mama, deoarece îmi spuneam că acest lucru nu ar putea să mă ajute cu nimic. Putea doar să mă facă şi mai trist, nu putea să o aducă pe mama înapoi", a spus prinţul Harry. Abia la vârsta de 28 de ani prinţul Harry a decis să apeleze la ajutor de specialitate şi să participe la şedinţe de consiliere psihologică. El spune că a fost încurajat în acest demers de fratele lui mai mare, prinţul William, care i-a oferit "un sprijin uriaş".